Convietuiri

Convietuiri

http://www.tvrplus.ro/emisiune-convietuiri-388

„Arta convieţuirii

Aveţi ocazia să savuraţi alesele bucate preparate în laboratorul culinar al comunităţilor etnice. Să le cunoaşteţi şi să le înţelegeţi istoria, cultura şi obiceiurile. Să admiraţi talentul artiştilor şi meşterilor populari. Să vă lăsaţi prins în vârtejul dansurilor tradiţionale.

Unu din zece români e de altă etnie decât cea majoritară și are o altă limbă maternă decât cea română. Acest „unul din zece” ar putea fi colegul, vecinul sau unul dintre prietenii dumneavoastră. El vă cunoaște bine cultura, limba, istoria, bucatele. Probabil că i-aţi face o mare bucurie să abordaţi, din când în când, și teme de discuţie care îi aduc aminte de ţara părinţilor sau a bunicilor săi. Și, la fel de probabil, s-ar putea ca din acea discuţie să aflaţi lucruri interesante, despre care n-aţi auzit niciodată.

Înainte de discuţie, însă, vă recomandăm să urmăriţi emisiunea Convieţuiri, o agoră modernă în care fiecare comunitate deschide porţi ale dialogului, îşi expune arta şi filosofia de viaţă – se comunică, într-un cuvânt, pe sine.

Echipa emisiunii vă rezervă bilete gratuite la acest spectacol al diversităţii. Iată câteva rubrici tentante: Oameni şi locuri aşa cum n-am mai văzut, tradiţii şi obiceiuri Din bătrâni, secrete ale preparării câte unui deliciu Culinar, imagini Document despre muzee, case memoriale şi personalităţi. Spectacolul mai include piese de teatru, lansări şi expoziţii multietnice, dar şi reportaje despre tradiţiile ce se leagă de marile sărbători religioase sau de meseriile tradiţionale.

Festivalul ProEtnica, reflectat de Televiziunea Română în toate ediţiile sale găzduite în cetatea Sighişoarei, este un bun exemplu de mozaic interetnic. Pentru că dezvăluie bogata zestre culturală a comunităţilor: muzica, dansul, cărţile, filmele, meşteşugurile, arta culinară – cu alte cuvinte, exact acele diferenţe care ne apropie. În interpretarea organizatorilor festivalului, ProEtnica este un fel de „contraimagine participativă şi democratică la istoria neîncrederii şi a autoizolării.”

Într-un mod similar, puteţi privi emisiunea Convieţuiri ca pe o replică dată neîncrederii şi prejudecăţilor, intoleranţei şi lipsei de comunicare. Sau o puteţi lua şi ca pe o invitaţie. Nu doar pentru a asista, ci şi pentru a participa la un spectacol al diversităţii culturale.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s