Duminica poveştilor adevărate

http://www.tvrplus.ro/editie-duminica-povestilor-adevarate-111214

 

Liana Stanciu şi Costea Lupescu vă dau întâlnire, în fiecare duminică, pentru o competiţie de poveşti minunate ale românilor excepţionali. După fiecare ediţie, telespectatorii, dar şi spectatorii din platou, pot vota povestea care i-a impresionat cel mai mult pe pagina de Facebook a emisiunii.

Emisiunea cuprinde imagini de arhivă, unele dintre acestea difuzate în premieră, care ilustrează file din viaţa fiecărui invitat. „Duminica poveştilor adevărate este o emisiune despre normalitate, despre valoare şi despre modestie. Este o emisiune care sperăm să facă publicul să zâmbească, dar, cel mai important, să redea speranţa că oameni extraordinari trăiesc printre noi… Sute de reportaje, filmări, documentare, spectacole s-au strâns în jumătate de veac în arhiva Televiziunii Române. De fapt, arhiva TVR este o adevărată colecţie de mărturii filmate ale istoriei recente, este un loc în care descoperim o mulţime de răspunsuri, destine şi poveşti…” – este mesajul producătorilor emisiunii, Diana Pascal şi Aimee d`Albon.

Invitaţii primelor „poveşti adevărate” sunt Dumitru Prunariu, primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiu, şi Smaranda Vornicu, fiica regretatului om de televiziune Tudor Vornicu. Telespectatorii vor afla cum se pot intersecta în feluri nebănuite drumurile a doi oameni care nu s-au văzut niciodată şi vor putea urmări secvenţe dintr-un reportaj realizat pe vremea lui Tudor Vornicu la clubul de aeromodelism, la care, elev fiind, învăţa Dumitru Prunariu, cel care avea să devină eroul aeronauticii româneşti.

Tot pentru această primă ediţie a Duminicii poveştilor adevărate, echipa emisiunii a pregătit şi una dintre puţinele filmări în care Tudor Vornicu, păstrându-şi tonul serios, îl provoacă pe tânărul Jean Constantin să-l imite pe Toma Caragiu. Este doar unul dintre momentele de arhivă TVR, comentat „în direct”, alături de Smaranda Vornicu, cea care a moştenit hazul, dar şi harul scriitoricesc ale tatălui ei, Tudor Vornicu, şi care va dezvălui o altă faţă a celebrului om de televiziune, dar şi felul în care, prin ea, aceste lucruri merg mai departe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s